Agentie asigurari > Noutati > Peste un milion de oameni salvati de centura de siguranta

Peste un milion de oameni salvati de centura de siguranta

Peste un milion de oameni supravietuiesc in prezent dupa ce viata le-a fost salvata, in ultimii 50 de ani, de o inventie la fel veche: centura de siguranta cu prindere in trei puncte.

Nils BOHLIN si VOLVO, constructor auto renumit pentru siguranta automobilelor pe care le fabrica, sunt inventatorii centurii de siguranta in trei puncte, informeaza www.stiriauto.ro.

Trebuie sa tineti cont de faptul ca in cazul unui accident produs la o viteza relativ mica, 45 km/h, persoanele care se afla in autoturisme si nu poarta centura de siguranta pot fi aruncate in afara cu o forta de 30 ori mai mare decat greutatea proprie.

De asemenea, chiar si sistemele moderne de siguranta, cum ar fi airbag-urile, nu functioneaza optim decat in corelatie cu purtarea centurii de siguranta. Fara aceasta, airbag-urile pot chiar sa raneasca pasagerii, in cazul unui impact.

In acest sens, purtarea centurii de siguranta ar trebui sa devina, in primul rand, o obisnuinta pentru conducatorii auto si pentru pasagerii din autovehicul deoarece poate reduce semnificativ riscul de vatamare corporala sau de deces.

Astfel si in Romania, de la 1 decembrie 2006, toti pasagerii unui autovehicul, inclusiv cei de pe bancheta din spate, trebuie sa poarte centura de siguranta, conform Codului Rutier in vigoare.

Cu toate acestea, un numar semnificativ de romani refuza sa o poarte, invocand tot felul de scuze.

Influenta directa a nepurtarii centurii de siguranta se reflecta si asupra companiilor de asigurari care sunt nevoite sa plateasca despagubiri semnificative pentru victimele accidentelor rutiere. Atentie insa: in ceea ce priveste asigurarile de viata, nepurtarea centurii de siguranta poate duce chiar si la anularea dreptului de a fi despagubit.

In Romania, doar 10% din despagubirile platite sunt aferente unor daune non-patrimoniale. Prin comparatie, intr-o tara ca Olanda, compensatiile non-patrimoniale depasesc 75% din total, punandu-se foarte mult pret pe victima. Trebuie insa mentionat ca, in ultima perioada, aceste cereri de despagubire au crescut semnificativ si in Romania.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>